Seara, după băiţă şi lăptic, fiu meu îmi adoarme în braţe. Mi se cuibăreşte la piept ca un motănel şi doarme liniştit. Mie nu-mi vine să-l pun în pătuţ. Mă tot uit la el şi îl admir, cât e de frumos, cât de mult a crescut…Deja mi se pare că l-am avut din totdeauna şi mă gândesc cum am putut trăi noi fără el până acum? Apoi mă gândesc că dacă nu-l pun în pătuţ, poate reuşesc să trag timpul de coadă să nu fugă aşa repede! Dar aşa e normal, ca puiul meu să crească! La 9 luni, ne-a şi făcut o surpriză: urcă scările! Nu ştiu cum le-ar coborî, dar deocamdată suntem doar la urcat!
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Gandurile Adrianei 
Si al meu le urca.. le si coboara. Are 1 an si 3 luni.. Insa daca scarile sunt mai mari, are probleme la coborare 😀 Alex al nostru nici nu mai vrea sa auda de patut.. Doar cu mama lui doarme. Are un simt extraordinar. Daca vrei sa il muti cand a adormit deja, nici nu apuci sa il lasi in pat ca si se trezeste si face ca o sirena. Numai in patul mare doarme 😀