Astăzi am avut parte de primul tuns oficial. Fiul nostru s-a născut cu un păr des şi lung, unul dintre medicii prezenţi la naşterea lui chiar a ţinut să specifice că al lui copil nici la 6 luni nu a avut aşa păr mare. Până acum tăticul lui i-a mai tăiat din breton că era nevoie. Dar acum că a venit căldură, iar părul lui era aşa de mare încât îl puteam împleti, şi de fiecare dată când mergeam în parc ni se zicea uite ce fetiţă frumoasă, am ajuns azi la primul tuns, tuns de către frizer. Ce noroc să am un naş frizer! Şi culmea că am avut emoţii! Eu mămica, am avut emoţii pentru fiul meu! Dar fiul nostru s-a comportat exemplar ca de obicei, de parcă s-a născut deja gata educat! Acum avem o freză de vară, de băiat mare şi are doar 9 luni (aproape 10)! Am o lacrimă de nostalgie în suflet pentru că îmi dau seama ce repede creşte puiul nostru. Vreau să mă bucur de fiecare zi cu el şi nu am destul timp pentru acest lucru. Mi se pare că 24 de ani nu au trecut aşa repede precum au trecut aceste câteva luni de când îl avem pe fiul nostru. În sufletul meu uneori opresc timpul şi încerc să mă bucur de realizările din ce în ce mai multe ale lui, de momentele petrecute cu el, de momentele noastre în trei.
Revenind la evenimentul de azi, aşa arăta piticul înainte de foarfecă:
în timpul acţiunii:
şi cu freza nouă, mândru, prin curte cu tăticul:
Gandurile Adrianei 