Un copil independent

Pot să spun că fiul meu, mănâncă singur. Deşi eu nu am fost prea încântată de încercările lui, mai ales că jumătate din mâncare ajungea pe hăinuţele lui, pe jos, pe masă şi evident pe mine. Dar apoi mi-am dat seama că eu îmi doresc un copil independent, care să se descurce singur, să poată să realizeze prin forţele sale, cât mai multe activităţi specifice vârstei lui. Cu cât este implicat în mai multe activităţi şi este lăsat să le facă singur, cu atât mai mare încredere va avea în propriile capacităţi. Eu mereu am crezut că îl voi învăţa pe fiul meu o grămadă de lucruri, dar îmi dau seama că el este cel care mă învaţă: dacă nu îl las să mănânce singur, cum să înveţe? Aşa că asta am şi făcut. Acum deja este mult mai abil în a mânca singur, acum doar un sfert din mâncare ajunge în alte locuri decât burtica lui.
Urmând acest exemplu, am încercat şi cu îmbrăcatul. I-am spus şi arătat (e foarte important să îi arăt de câteva ori) cum să îşi îmbrace singur pantalonii. Acum nici nu mai trebuie să menţionez că deja fiul meu îşi aranjează şi pantalonii. Se vede că e foarte mulţumit şi mândru de câte ştie să facă. La fel, încerc să-l implic şi în activităţile pe care le fac eu. Copilul simte când e important şi când e tratat conform vârstei lui (nu mai mare sau mai mic). Îi creşte atât încrederea în forţele proprii, dar la fel are ocazia să-şi exerseze abilităţile.