Una din jocurile preferate ale fiului meu (îi place de când era mai mititel) este să construim un turn din diferite jucării, iar apoi el viteaz cum este, vine și-l dărâmă. Se distrează foarte tare! Dar apoi, ca să poată dărâma iar turnul, e dornic să-l reconstruiască. În prima fază, el încearcă să mă imite și să așeze piesele turnului în ordinea în care am făcut-o și eu. Acest joc dezvoltă coordonarea copilului, capacitatea de a observa, creativitatea, dozarea energiei, dar și memoria. După câteva încercări de ridicare și dărâmare a turnului, fiul meu începe să introducă jucării noi în componența turnului și încearcă să-l înalțe cât de mult poate, se străduie să realizeze o construcție cât mai stabilă și solidă…după care se amuză când poate răsturna toate jucăriile!