Simţul tactil-Provocarea celor 5 simţuri

S-a încheiat prima săptămâna din cele cinci, dedicate Provocării celor 5 simţuri. Prima parte s-a concentrat asupra dezvoltării simţului tactil la copii. Provocarea a fost în acelaşi timp, o invitaţie pentru toţi părinţii care doresc să se joace cu copiii lor. M-am bucurat de fiecare idee ce s-a alăturat proiectului. Vă mulţumesc pentru timpul şi interesul vostru! Invitaţia rămâne deschisă şi aştept idei pentru săptămâna viitoare ce se va axa pe jocuri şi activităţi dedicate mirosului. Iată ideile pentru săptămâna simţului tactil: Colaj-Mami, joacă-te cu mine! “Ne-am jucat cu materialele, le-am combinat, le-am lipit si acesta e rezultatul. Am facut o poiata folosind plasa in care au fost ambalate portocalele. Gaina are „penaj” din nuca de cocos si la aripa o  pana ratacita. Ouale sunt dischete demachiante. Norii sunt facuti din umplutura de la o perna. Oaia e mandra posesoare a unei blanite din ambalaj cu bule. Albina, datorita aripilor sale, a salvat o bucatica dintr-un ziar ce a ajuns la gunoi. Iarba mi-a dat batai de cap, cand am scos ghemul David nu s-a multumit sa faca doar iarba, a construit si capcane prin casa :)” FotorCreatedst MNiko Creativ „1. Cutia misterioasa – Se pun intr-o cutie  diferite obiecte, iar copii baga mana in cutie si extrag un obiect pe care trebuie sa-l descrie si sa ghiceasca ce este. Noi nu am mai construit o cutie speciala pentru asta, ci am folosit igluul facut cu ceva timp in urma. Am luat de prin casa tot felul de obicete, din materiale diferite si de forme diferite, le-am bagat in iglu fara sa le vada fetele. Apoi, legate la ochi cu o esarfa, extrageau cate un obiect, il pipaiau si in fuctie de forma si material incercau sa ghiceasca ce este.” „2. Baloane tactile – Am pus in 5 pahare boabe de porumb, orez, zahar, faina si margele. Separat am umplut, nu de tot, cate doua baloane cu ingredientele de mai sus, tot fara sa vada fetele, pentru ca nu aveam destule baloane de acelasi fel si nu vroiam sa le recunoasca dupa culori. Mai intai am studiat si denumit tot ce pusesem in pahare. Dupa ce le-am atins pe fiecare le-am dat baloanele sa le potriveasca cu paharele si sa faca baloanele perechi.” FotorCreatedvanda Vanda cu Julia şi Heidi 1. „Cautare perechi tactile- Lotto Obiective:

    1. exersarea simtului tactil sau rafinarea acestuia
    2. dezvoltarea atentiei
    3. cresterea constientizarii perceptiilor tactile   

Necesar pentru joc:  -Materiale care sa fie perechi identice. Noi am folosit scoici, pietre, bucati de lemn diverse elemente naturale. -Un saculet in care pot fi introduse – Noi am folosit un tricou mic caruia i-am cusut partea de jos pentru a deveni saculet.  -Elementul ce nu poate lipsi un copil sau chiar doi dornici de joaca. Desfasurare: In primul rand, copiii fac cunostinta cu materialele, le pipaie, le denumesc, apoi le aseaza in pereche. Din fiecare pereche unul este introdus de catre copil in „saculetul-tricou” astfel incat sa nu le poate vedea. Copilul introduce mana in saculet , gaseste un element si il denumeste sau ii indica perechea din cele aflate pe masa. Se poate modifica dificultatea prin modificarea numarului de elemente sau prin asemanarea texturii diferitelor piese.

  1. Cautare perechi tactile- Lotto (varianta 2)

Pe cartonase sunt lipite materiale cu diverse texturi (rest de material, ambalaje bomboane, carton ondulat) Din fiecare sunt cate doua. In prima faza se simte/pipaie fiecare material, se cauta perechea identica. Apoi copilul este legat la ochi si i se da in mana un element pe care apoi prin pipait trebuie sa il gaseasca din mai multe.” joaca-senzoriala-cu-pinguini Stilul meu de viaţă – Joaca senzorială cu pinguini “Tema acestei săptămâni este simţul tactil, aşa că în joaca noastră am inclus materiale cu diferite texturi:

  • pentru a imita apa din ocean am folosit bile hidrofile, care ne-au dat ocazia să lucrăm cu o textură gelatinoasă
  • pentru a imita zăpada am folosit materiale de diferite texturi: sare fină, sare grunjoasă, orez şi făină
  • pentru a imita gheaţa am folosit plastilină amestecată cu sclipici, care a avut o textură moale”

Anita şi Dănuţ “Noi ne-am ales un saculet in care eu am bagat diferite obiecte, fructe si legume din casa. Pe urma l-am rugat pe Danut (4 ani jumate) sa bage mana in saculet si sa scoata rand pe rand obiectele pe care I le pronuntam.Ca sa crestem spre sfarsit dificultatea jocului l-am rugat sa ia in mana cate un obiect din saculet,cu ochii inchisi, si sa ghiceasca ce a extras din saculet.” FotorCreatedpaula Paula şi Tudor „Am reușit sa găsim si noi un joc legat de simtul tactil. A fost ceva simplu dar cu efect puternic. Ne am jucat de-a ghicitul obiectelor. Ne-am pus un batic pe ochi si am ales obiecte de prin camera sau bucătărie. Ne-am distrat copios si am reușit sa le identificam cu usurinta. Obiecte: mar, carte, carioca, ciorapei si mașina. Totuși cred ca m-ai interesant i s-a părut când am fost eu legată la ochi si a trebuit sa imi aleagă jucării pt ghicit.” 10944581_10153100901614281_1330222037_n Loredana şi David

„Materiale necesare: pensula, acuarele si doua foi de hartie A4…si bineinteles manuta copilului Incepem prin a desena cu o prima culoare aleasa de copil, palmuta sa. David a zis ” Mami, ghidila!:) iar apoi lipim mana pe foaie si apasam putin pe degetele. E important sa ne miscam repede pentru ca sa nu se usuce culoarea de pe primul deget in timp ce le picam pe celalalte. El m-a rugat chiar sa-l las pe el sa se picteze, ceea ce m-a bucurat pentru ca astfel am reusit sa exersam si motricitatea fina. Apoi stergem cu un servetel si alegem a doua culoare, dupa care urmam aceeasi procedura. În final, dupa ce se usuca, lipim pe spate cele doua foi puse una langa cealalta. Poate este o idee mai buna sa se lipeasca la inceput. La final, se deseneaza capul omidutei cu antenele. Ideea a fost preluata de pe internet, dar nu mai stiu de unde, imi amintesc doar poza.”

Anunțuri

2 gânduri despre „Simţul tactil-Provocarea celor 5 simţuri

  1. Idei variate pentru acesta activitate. Mi-a placut mult si ideea cu cartonasele texturate identice. Ca un memory game, dar pt simtul tactil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s