Avem nevoie să îi apreciem şi încurajăm pe copiii nostri. Copiii se află într-un proces de învațare continuu. În unele zile, mă întreb oare ce îi învăţ: cum să aibă încredere în ei sau îi învăț cum să nu mai încerce pentru că indiferent cum vor proceda, tot greșit va fi? Disciplinarea copilului nu se reduce doar la evidenţierea comportamentelor nepotrivite. E important, pentru mine, să identific şi să verbalizez comportamentele potrivite pe care le-a avut copilul sau să încercăm împreună să găsim alternative potrivite pentru situaţiile următoare.
Am citit despre metoda brăţărilor elastice aici. Părinții folosesc trei brăţări-elastice colorate simple, pentru ca să îşi aducă aminte să-şi aprecieze copilul pe tot parcursul zilei. Practic, fiecare dimineață începe cu trei brăţări elastice pe încheietura mâinii drepte. De fiecare dată când lăudăm copilul, putem muta o brăţară pe încheietura mâinii stângi, scopul fiind acela de a încheia ziua cu toate cele trei brăţări ajunse pe mâna opusă.
În cazul meu, brăţările au avut rol de motivare, dar şi de un element vizual ce îmi amintea să găsesc acele momente când pot să-i laud pe copii mei. Nu mi-aş dori să cad în capcana acordării atenţiei doar atunci când apar comportamente negative. Uneori, poate din cauza oboselii, sau a presiunii timpului şi sarcinilor multiple, am tendinţa de a reacţiona mai intens la comportamentele nepotrivite şi să las să „treacă” pe lângă mine reacţiile sau comportamentele pozitive (de exemplu când băieţelul meu cel mare strânge jucăriile pe care le-a împrăştiat cel mic). În acest sens, exerciţiul cu brăţările a fost ca un joc de echilibru.
Un alt motiv pentru care mi-a plăcut acest exerciţiu a fost faptul că am putut observa mai uşor efectul aprecierilor asupra copiilor. Aceste aprecieri întăresc comportamentele pozitive ale copiilor şi le demonstrează că noi părinţii am observat şi ne-am bucurat de ce au realizat ei. Cred că şi noi suntem bucuroşi atunci când ne este apreciată munca şi ni se şi comunică acest lucru. Nu mi-aş dori să ajung nici în cealaltă extremă, să-i laud excesiv pe copiii mei, sau să emit simple fraze ce nu-i transmit copilului prea multe: „ai mâncat frumos”, „ai desenat frumos”. Aş vrea să reuşesc să formulez o apreciere ce să scoată în evidenţă un aspect concret, din care copilul să înţeleagă ce anume a făcut bine: „Mi-a plăcut că ai ales mai multe culori pentru a colora zmeul!” Nu cred că este necesar să realizăm acest exerciţiu zilnic, dar merită să încercăm în unele zile.
Vă invit să testaţi metoda brăţărilor elastice, cred că nu aveţi nimic de pierdut! M-aş bucura să încercaţi şi să vă scrieţi apoi impresiile, într-un comentariu pe blog.