Învăţăm să spunem L şi R – cărţi de joc

prezentare-carti-de-joc-L-R-296x300

Limbajul copiilor mei se dezvoltă intens sub toate aspectele: pronunţie, vocabular, structurarea propoziţiilor. Încă din primele zile de viaţă, eu le-am vorbit mult, le spuneam poveşti, le cântam, le povesteam ce vedem afară, ce culoare au hăinuţele lor, tocmai pentru a le stimula comunicarea.  Etapele de evoluţie s-au succedat rapid, băieţelul cel mare (aproape 6 ani) are o vorbire clară şi un vocabular complex. Singurul aspect ce l-am remarcat a fost faptul că nu reuşea să pronunţe foarte bine sunetul „R”. Am avut parte de activităţi de logopedie cu multe jocuri şi activităţi interesante. M. a învăţat multe despre pronunţia lui „R”, a exersat emisia corectă fie cu un pai, fie cu un sticks.  Reuşita se bazează pe realizarea acestor exerciţii şi acasă. Totuşi eu aveam o reţinere crezând că aş putea să-l învăţ greşit. La fel, nu reuşeam întotdeauna să-l motivez ca să participe cu interes la exerciţiile de pronunţie.

În magazinul Jucarii vorbarete  a aparut un material nou, „Invatam sa spunem L si R – carti de joc”. A fost exact ce aveam eu nevoie. O modalitate atractiva de implicare a copilului in corectarea pronuntiei sale. Prin cele 10 tipuri de joc propuse cu acest material putem atinge obiecte precum: consolidarea, diferentierea si automatizarea sunetelor L si R. De asemenea  putem folosi cu succes aceste carti de joc si pentru dezvoltarea vorbirii copilului sau pentru formularea unor scurte povestioare.

Copilul meu a participat cu interes la activităţile de dezvoltarea a limbajului. Mi-am dat seama că am reuşit să creez o atmosferă plăcută, relaxantă şi distractivă cu ajutorul cartonaşelor. Cartonaşele atrag copilul şi datorită culorilor şi imaginilor prietenoase.

Cred că stimularea şi dezvoltarea limbajului copilului este un proces continuu, iar cartonaşele de joc pot fi utilizate pentru fiecare stadiu de evoluţie. O comunicare clară are efecte asupra încrederii, relaţionării interpersonale şi eficienţei academice.

Iată cum ne-am jucat:

P1040006

  • Realizează seturi de cărţi-copilul trebuie să găsească acele cartonaşe ce au culori identice. După ce am strâns un set de patru cărţi, am denumit fiecare imagine şi astfel am exersat pronunţia lui R. Am rămas surprinsă de faptul că M. a recunoscut şi denumit foarte repede imaginile.

P1040010Nu ne-am oprit până nu am realizat toate seturile, acest lucru s-a datorat interesului şi motivaţiei lui M.

P1040011

  • Ghiceşte la ce mă gândesc-ne gândim la un cartonaş, apoi încercăm să oferim o descriere. Celălalt jucător trebuie să ghicească şi denumească la ce ne referim. Mie mi-a plăcut cât de creativ a fost M. în formularea descrierilor: „zboară şi mănâncă noaptea” pentru Liliac, „are pene colorate şi repetă ceea ce spunem” pentru Papagal.

P1040012Acest joc dezvoltă vocabularul, exprimarea orală şi ajută copilul să exerseze descrierea caracteristicilor obiectelor.

FotorCreatedprop

  • Cartonaşe vorbăreţe-se aleg două sau trei cartonaşe, iar copilul trebuie să alcătuiască propoziţii. Mi-a plăcut să aud ce propoziţii formulează băieţelul meu, dar mai ales ce cartonaşe alegea pentru mine. Era atât de încântat de acest joc de formulare a propoziţiilor, că a ales să-mi spună şi propoziţia la care s-a gândit el, atunci când mi-a ales cartonaşele. În timpul jocului, am sesizat că M. încearcă să depună un efort conştient pentru a pronunţa corect cuvintele ce-l conţineau pe R, tocmai pentru bucuria jocului. Jocul îl ajută pe copil să înveţe să formuleze şi să-şi exprime ideile în propoziţii cu sens.

P1040018

  • Povestea interactivă-cărţile sunt aşezate pe masă, copilul ia un cartonaş şi începe o poveste. Este rândul părintelui (sau logopedului) să aleagă un cartonaş şi să continue povestea copilului. A fost foarte interesant să văd cum ideile noastre se împletesc şi alcătuiesc o scurtă povestioară. M-a bucurat uşurinţa cu care copilul meu, reuşea să construiască povestea, continuând secvenţa mea. Mi-a plăcut acest joc deoarece am fost atenţi la pronunţie, am exersat secvenţierea evenimentelor incluse în poveste, dar a fost şi un exerciţiu de rezolvare şi planificare. Copilul poate exersa şi experimenta colaborarea şi respectarea ideii celuilalt, aspect important pentru relaţionarea interpersonală.

P1040020

  • Undei comoara?-jocul propus în instrucţiuni reuneşte preferinţele fiului meu: mişcare şi căutare de comori (sau jucărie). Ascundem comoara apoi construim un drum din cartonaşe, până la locul unde se află obiectul ascuns. Copilul va urma şirul cărţilor, le va aduna şi denumi. Din dorinţa de a descoperi cât mai repede locul şi comoara, băieţelul meu a fost foarte motivat să denumească fiecare indiciu al drumului.

P1040025

  • Ce se aude: L sau R? –jocul contribuie la dezvoltarea auzului fonematic, pronunţiei. Auzul fonematic se deosebeşte de auzul fizic şi joacă un rol important în discriminarea sunetelor, silabelor. Acest joc este o modalitate distractivă de dezvoltare a auzului fonematic.
  • Drumul cărţilor-copilul trebuie să parcurgă drumul realizat din cartonaşe cu maşinuţa preferată, peste fiecare carte peste care trece cu maşina, copilul va denumi imaginea. Băieţelul meu era dornic să vadă şi să pronunţe imaginea pe care a trecut maşinuţa lui.

P1040021

  • Broscuţele-jucătorii sar ca broscuţele şi strâng cartonaşele, apoi denumesc imaginile colectate. Am ţopăit de zor, am confecţionat şi o mască de broscuţă, atât de bine ne-am intrat în rol. Jocurile de mişcare îmbinate cu exerciţiile de pronunţie, au fost preferatele noastre.

P1040023

  • Stop!-jocul presupune plimbarea maşinuţei peste cartonaşe, iar la semnalul de oprire, copilul denumeşte imaginea. E un exerciţiu interesant şi pentru viteza de reacţie.

P1040024

  • Iepuraşul vesel-despărţim în silabe şi ţopăim ca iepuraşul pentru fiecare silabă. Jocul îl ajută pe copil să exerseze despărţirea în silabe şi combină mişcarea.

P1040047

  • Ghici câte silabe are?-am realizat un cerc din cartonaşe, apoi am spus o cifră, iar copilul trebuia să găsească o imagine formată din atâtea silabe câte indica cifra (3-papagal, 2-castor).

P1040031

  • Sari în coloana corectă-am format două coloane de cuvinte ce conţin sunetul „R” şi „L”. Pronunţăm un cuvânt şi dacă auzim sunetul „R” sărim în coloana corespunzătoare.

Care e preferatul vostru?

Daca doriti sa achizitionati si voi acest material, il veti gasi aici, iata si linkul http://jucarii-vorbarete.ro/produs/invatam-sa-spunem-l-si-r-carti-de-joc/ în magazinul Jucarii vorbarete. Tot aici puteţi găsi multe alte jocuri educative, materiale de logopedie si de consiliere.

Anunțuri

2 gânduri despre „Învăţăm să spunem L şi R – cărţi de joc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s