Când începe copilul să se joace singur

Ne jucăm mult, ne place să petrecem timpul împreună. Totuşi nu vreau să cad în capcana animatorului, să încerc să distrez copiii toată ziua. E important să-l lăsăm să se joace singur, să încerce să iniţieze un joc, oricât de simplu, ce să-l ţină ocupat câteva momente, apoi pe măsură ce creşte, câteva minute întregi. Atunci când copilul este capabil să înceapă şi să desfăşoare un joc, îşi dezvoltă imaginaţia, gândirea logică, încrederea în sine, îşi  descoperă propriile interese şi contribuie la modelarea propriei identităţi.

Nu mă aştept să se joace singur toată ziua şi nici nu-mi doresc. Jocul independent este o abilitate ce necesită timp pentru a se dezvolta.

1. Un pas important e să amenajăm un spaţiu sigur, cu câteva jucării şi cărţi preferate, ce încurajează implicarea în joc.

2. Uneori copiii au nevoie de o idee de început, putem petrece câteva minute cu copilul până începe să construiască un oraş sau o parcare, sau căsuţa păpuşii. Astfel, stimulăm independenţa în decursul jocului inventat. Apoi ne oprim si îl privim cum se joacă, fără a interveni. De cele mai multe ori, noi adulţii avem tendinţa de a direcţiona jocul, de a-i arăta copilului cum să se joace cu o anumită jucărie sau ce poveste să inventeze. Acest tip de joc este util deoarece copilul poate învăţa multe informaţii despre mediu. În cazul în care dorim să încurajăm copilul să se joace singur, e indicat să-l sprijinim să găsească modul în care doreşte să se joace: „oare ce putem face cu aceste cuburi?”

3. În cazul în care copilul are 1-2 ani, acesta reuşeşte să se concentreze pentru un timp scurt, astfel atunci când copilul începe să-și piardă interesul pentru joc, putem să-i redirecţionăm atenţia şi interesul cu diferite întrebări . Dacă se joacă cu cuburi, vorbim cu el, dar încercăm să nu ne implicăm în mod direct. „Ce ai construit?”, „Vrei să constuieşti un turn mai înalt?” Chiar dacă nu ne implicăm direct în jocul copilului, e necesar să-i arătăm că suntem disponibili şi interesaţi de activitatea lui, de regulă copiii mei vin să-mi arate ce au construit sau cum salvează pompierul pinguinii din incendiu. Acesta e momentul în care încerc să-i încurajez să continue jocul: „Mă bucur că ai găsit un pompier pregătit să salveze pinguinii, poate reuşeşti să le construieşti şi un igluu”

4. Putem să includem jocul auto-iniţiat, în rutina zilnică a copilului. Astfel copilul se obişnuieşte să se joace şi singur.

FotorCreated125. Cel mai important e să le oferim copiilor oportunităţi: cutii goale, animale de pluş şi trusă de doctor, cuptor cu microunde din cutie şi farfurii de plastic, etc.

FotorCreatedd

Să nu credem că interesul creşte o dată cu numărul de jucării. Copiii se pot simţi copleşiţi şi să nu ştie ce să aleagă.

Atunci când copilul meu se joacă singur şi sunt multe jucării prin casă, prefer să tolerez acest lucru, în favoarea autonomiei. Apoi, urmează strânsul jucăriilor.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s