Guest post-Geamantanul

Mirela Iank ne oferă o super idee pentru călătoriile din vacanţe!

vector_travel_suitcase_146677

„Imaginează-ți o dimineață de vară. Prima zi de concediu. Bagaje făcute în grabă, mașina burdușită cu tot ce crezi că-ți va fi necesar, emoții înaintea unui drum lung, copil plasat și asigurat în scaunul lui pe bancheta din spate, contact, ambreiaj, accelerație, start. Doamne ajută!

O parte din drum copilul doarme. O parte. Apoi se aude din spate ”Mami, mai avem mult?, Am ajuns deja? Cât mai avem? Nu putem să mergem pe jos?” și tu știi că mai trebuie să rezistați 5,7,10 ore.

Cunoscut?

Nu știu alții cum sunt, dar noi preferăm concediile cu mașina. Nu ne place să stăm într-un loc iar mașină ne permite libertate de mișcare, de explorare. Însă pentru drumurile lungi avem nevoie de ”entertainment”. O vreme ne-au salvat puzzle-urile. Până Filip s-a plictisit de ele – îl înțeleg – și a început, piesă cu piesă, să le arunge pe geam (se întâmpla pe autostradă).

Anul acesta însă am descoperit un joc pe care-l putem juca împreună și care nu presupune materiale. Și pentru noi mai e bun și din alt motiv, ne dezvoltă atenția și memoria. Și îl jucăm cam așa: cine începe jocul spune propoziția: ”Am plecat în concediu și am pus în geamantan (ceva)”, apoi următorul continuă ”În geamantan avem (ceva) și eu mai pun (ceva)”. Da, te-ai prins, fiecare repetă exact în ordinea în care au fost puse obiectele din geamantan și mai adaugă ceva. Cu cât mai haioase și nepotrivite sunt obiectele cu atât e distracția mai mare. Iar geamantanul începe să semene cu bagajele noastre J Ca să ajutăm copilul să-și amintească putem să folosim ghicitori, mima. Mai adaugă și asta la distracție.

De curând Filip a mai inventat un joc pentru drum (da, ți-am zis, mergem mult cu mașina). În jocul lui fiecare, pe rând, spune despre celălalt, sau despre următorul, ceva amuzat, ca de exemplu: ”Îmi place de tine, mami, fiindcă ești ca un turn cu prințesă”. Să ne zică psihologii ce înseamnă asta J Dar alte complimente, zău îți spun, mi-au topit inima.”

Sursa foto aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s