Cum să depășim emoțiile primelor zile de grădiniță?

Pregateste-ti-din-timp-copilul-pentru-gradinita-sector-41-300x266

În curând copilul va merge la grădiniță. Ne dorim ca micuțul să se bucure de această nouă etapă, din această cauză putem să ne simțim oarecum nedumeriți. Următoarele rânduri reprezintă un sprijin pentru părinți, în sensul familiarizării cu această lume nouă şi incitantă în care copilul face primii pași.

Iată câteva activități speciale pe care le putem realiza cu copiii înainte și după prima zi de grădiniță:

 

  • Înainte de începerea grădiniţei, discută cu copilul tău despre acest subiect. Exprimă-ți entuziasmul cu privire la lucrurile pe care le va învăța. Încearcă să îți dai seama ce simte și cum vede copilul mersul la grădiniță, dar în cazul în care acesta nu e interesat sau poate nu dorește să discute, nu exagera şi nu forţa subiectul. Ideea principală este să-i transmitem copilului faptul că grădinița reprezintă o fază nouă a vieții lui, plină de aventuri și experiențe interesante și nu doar o separare înfricoșătoare.
  • Poți organiza un mic teatru de păpuși, folosindu-te de jucăriile preferate ale copilului. Scenetele interpretate vor reprezenta aspectele vieții de la grădiniță. În acest fel, vei reuși să transformi necunoscutul în cunoscut, vei reuși să-i oferi micuțului tău o imagine mai clară și răspunsuri potrivite pentru nivelul lui de înțelegere.
  • În timpul plimbărilor voastre, treceți pe lângă clădirea grădiniței alese, priviți copiii ce se joacă în curte. Poate aveți posibilitatea de a merge alături de copiii aflați în curte.
  • E important să îl lași, de mai multe ori, pe copilul tău, la bunici sau la rude. Astfel îi oferi posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile de adaptare, facilitezi conștientizarea ideii că tu te întorci de fiecare dată și îi asiguri toate condițiile de siguranță atunci când nu ești lângă el.
  • E bine să încerci să structurezi programul zilnic într-un mod asemănător programului de la grădiniță pentru a ușura asimilarea rutinei de către copilul tău.
  • Numele va fi o lecţie importantă în prima zi de grădiniță. Realizează împreună cu micuțul tău, un desen sau un colaj care ilustrează numele copilului. Numele reprezintă un instrument social important, şi cu cât copilul tău îl cunoaște mai bine și știe să se prezinte, cu atât mai repede va reuși să se împrietenească cu ceilalți copii.
  • Creează cu copilul tău, o hartă ce să ilustreze drumul de acasă până la grădiniță. Puteți desena sau lipi poze cu punctele importante ale traseului. Această activitate adânceşte înţelegerea copilului tău cu privire la conexiunea dintre casă şi grădiniță.
  • Citește-i copilului tău povești scurte despre diferite personaje ce dau dovadă de curaj, ce trebuie să înfrunte lucruri noi, etc.
  • Dacă copilului tău îi este teamă în prima zi de grădiniță, nu-l mustra sau ridiculiza, nu încerca să-i spui că nu trebuie să-i fie frică, deoarece în acest mod îi dai de înțeles că ceva nu e în regulă cu ei. Rămâi zâmbitor şi reamintește-i faptul că vei veni după el, la sfârșitul programului de grădiniță. Amintește-i că va învăţa lucruri noi și interesante, şi că va putea să se joace cu ceilalți copii. Dacă micuțul tău plânge și tu te reîntorci, va plânge și mai tare deoarece își va da seama că este o modalitate de a te ține lângă el. Chiar dacă îți este foarte greu să pleci și să-ți lași copilul plângând, acesta se va liniști în scurt timp și se va implica în activitățile zilei.

Încearcă să menții anxietatea ta la un nivel minim. Aşa cum este perfect normal pentru copilul tău să simtă o oarecare nelinişte în legătură cu primele zile de grădiniță, este absolut normal pentru tine, ca părinte, să te simți îngrijorat atunci când îți vezi copilul trist. Dacă micuțul tău vede că ești foarte agitat, va anticipa posibile pericole pentru el. Pregătirea copilului tău este importantă, dar propria ta pregătire este un aspect la fel de semnificativ. Poți exersa ceea ce îi vei spune copilului şi modalitățile pe care le vei utiliza pentru ca să rămâi calm. Gândește-te la cel mai important lucru: copilul tău se va adapta la noul lui statut, în cele din urmă, și vei avea un copil fericit care iubeşte să meargă la grădiniță şi să-și întâlnească prietenii.

Sursa foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s