Am văzut această idee pe Pinterest şi mi-a plăcut mult. Mi-am dorit să confecţionez pentru copii, un brad cu care să se poată juca şi care să le ofere posibilitatea de a-şi dezvolta motricitatea şi coordonarea.
Materiale folosite:
+cutie goală de carton
+carton verde ce să acopere cutia
+pahare de unica folosinţă
+biluţe colorate
+scotch, foarfecă, marker, cutter
Cum am procedat:
- Am lipit cutia cu scotch pentru a nu se deschide.
- Am decupat din cartonul verde forma unui brad.
- Am lipit bradul cu scotch, pe cutie (l-am fixat doar cât să pot contura cercurile, fără să se mişte bradul).
- Am conturat cu ajutorul unui pahar cercurile ce vor urma să fie căsuţele globurilor.
- Am decupat cercurile din bradul verde (nu am decupat exact pe contur, deoarece am vrut să obţin o gaură puţin mai mica pentru a tine paharul), apoi am fixat din nou cartonul verde peste cutie si am conturat cercurile pe cartonul cutiei. Am decupat cercurile din cutia de carton.
- Am lipit bradul cu scoth pe cutie. Am introdus paharele. Biluţele colorate au fost introduse în pahare. Introducerea globurilor este o activitate captivantă ce permite copilului exersarea coordonării, motricităţii, repetarea culorilor, exersarea adunărilor şi scăderilor simple (dacă am scos două globuri, câte au mai rămas?)
Spor la joacă!
Mi-ai dat o idee tare buna! Pastrez niste cutii numa’ bune pt asa ceva!
Ma bucur! Tare ne-am distrat!
O idee numai bună de salvat!