Bentiță mărțișor pentru bebelușe

Anul acesta este primul an în care avem o fetiță în familie, verișoara fiului meu! Cum se apropie 1 martie, m-am gândit că trebuie să-i dăruim un mărțișor special și pe care să-l poată purta (deci fără ace) chiar și după această zi. Tot căutând pe internet, am văzut că se poate realiza foarte ușor o bentiță pentru bebelușe. Am trecut la treabă, am folosit culorile specifice roșu și alb.

Bentița am confecționat-o dintr-un ciorăpel pentru fetițe, deoarece are o textură moale și este elastic, deci este un material potrivit pentru bebelușe. Am tăiat o bucată din ciorăpel, apoi am suprapus capetele (le-am introdus una în alta) și am lipit cu un pistol de lipit. Apoi am folosit o ață roșie pentru a încreți locul unde va veni accesoriul, floricica în cazul meu.

După ce am încrețit bentița, am folosit ursulețul preferat al fiului meu, ca model:

Am acoperit încrețitura cu o bucată de panglică pe care am lipit-o folosind pistolul de lipit. Am vrut să fie cât mai estetică.

Am realizat apoi o floricică pentru a împodobi bentița și m-am inspirat de aici și de aici

Așa arată rezultatul final. Eu sunt foarte încântată de ce mi-a ieșit și sper că Alexia îl va purta cu bucurie.

Publicitate

Botoșei origami


Am văzut pe internet această idee de botoșei și mi-am dorit foarte mult să-i confecționez. Mi se pare că seamănă foarte mult cu o pereche de botoșei chiar dacă sunt din hârtie. Sunt foarte ușor de realizat și cred că reprezintă un cadou deosebit pentru o proaspătă mămică și puiul ei. Se pot agăța deasupra patului bebelușului sau chiar pe ușa camerei. Dacă le confecționăm și o cutiuță, atunci putem folosi acești botoșei pentru a adăposti o pereche de cerceluși sau o brățărică.

Pentru realizare am urmat acest filmuleț.