Am pregătit această felicitare pentru ziua mamei mele, cu toată dragostea. Piticul nostru i-a oferit felicitarea și sperăm că a fost o surpriză frumoasă!
Arhive pe categorii: Decoraţiuni-tehnica quilling
Iepuraș quilling
Nucă de mărțișor
Deja am ajuns să număr zilele până să sosească primăvara…Am pregătit și un mic mărțișor, am combinat coji de nucă aurite pentru o cutiuță specială, cu o floare roșie realizată prin tehnica quillingului. Am legat totul cu o panglică! Mie mi-a plăcut mult ce a ieșit! M-am inspirat de aici.
Fulgi de nea-tehnica quilling
Quilling pentru o prințesă
Decoraţiune quilling-Floricică în ghiveci
Am descoperit ceva care mă relaxează, ceva care mă ajută să-mi odihnesc mintea şi îmi dă posibilitatea să-mi exersez creativitatea. Îmi dau seama ce mult contează să mă implic într-o activitate care e numai a mea şi îmi dau seama că în acele câteva minute în care rulez hârtiuţele, mă odihnesc şi-mi încarc bateriile. Aşa nu mi se pare că eu doar fac pireuri şi cam atât! Îmi acord un timp de calitate, chiar dacă e un timp scurt, iar apoi pot să merg zâmbind, să-l urmăresc pe Mihăiţă cum urcă scările a 99 oară în ziua aceia!
Aşa că iată ce am muncit: o floricică în ghiveci de care sunt foarte mândră. Inspiraţia este de aici, iar realizarea este cu mânuţele mele.
Mi-a plăcut mult floricica şi ea va ajunge la o persoană dragă mie.
Primul meu quilling
Am realizat astăzi o felicitare, prima felicitare cu tehnica quilling! M-a atras foarte mult această tehnică, deoarece mie îmi transmite o idee importantă: să nu uit să mă bucur de lucrurile simple, dar care pot să-mi încânte sufletul! Deci ce poate fi mai simplu decât o fâşiuţă de hârtie ce se rulează şi apoi dă naştere unor forme care mai de care mai deosebite, ce vrăjesc privirea şi incită creativitatea. Am învăţat să apreciez lucrurile simple, mai ales de când s-a născut fiul meu: zâmbetul lui, râsul lui, faptul că mănâncă ce i-am pregătit cu poftă, când se joacă împreună cu tăticul lui, când îi aud glasul nei-nei-nei sau dei-dei-dei…nu-mi trebuie nimic mai mult, e chiar mai mult decât puteam să-mi închipui!
Aşa că această felicitare este pentru ei, pentru cele două raze de soare din viaţa mea, fiul şi soţul meu!