Ca și părinți, ne dorim să adoptăm cele mai bune decizii în ceea ce privește educația copilului nostru. Din acest motiv, e bine să știm ce fel de experiențe îl așteaptă pe copil la grădiniță și ce învață din ele.
Exersarea abilităților de relaționare. În timpul petrecut la grădiniță, copilul are posibilitatea de a-și forma și exersa abilităţile de socializare cu ceilalți copii. Interacționând cu cei din jur, copilul învață ce este prietenia, ce înseamnă generozitatea, își dă seama că e mult mai amuzant să te joci cu mai mulți colegi decât să te joci singur. De asemenea, un alt lucru important se referă la apariția empatiei, copilul devine capabil să înțeleagă situația prin care trec ceilalți colegi de grupă. Știe să-și exprime propriile emoții și își dezvoltă capacitatea de a ”citi” trăirile colegilor, părinților, educatoarei. La această vârstă, copiii învață foarte ușor unii de la alții, prin imitare, deci ritmul de învățare crește.
Dezvoltarea abilităților de bază pentru educația copilului. Activitățile de la grădiniță sunt organizate în sensul dezvoltării capacității intelectuale ale copiilor. Participând la aceste activități copilul poate respecta mai ușor regulile, este capabil să recepționeze și să îndeplinească instrucțiunile sarcinilor primite. De asemenea, copiii asimilează cunoștințe de bază legate de alfabet, numere, culori, zilele săptămânii, etc. Exersarea acestor deprinderi, implicarea în diferite sarcini, trăirea succesului de către copil duc la creșterea sentimentului de autoeficacitate, dar și la un ritm de asimilare a cunoștințelor mai accentuat.
Un alt beneficiu adus de trimiterea copilului la grădiniță se referă la faptul că acesta trece prin experiența separării de părinte, exersându-și astfel abilitățile de adaptare. În această situație, copilul trebuie să conștientizeze că părinții îi asigură toate condițiile de siguranță, pe perioada separării, iar la sfârșitul programului părinții îl vor lua acasă. Trăirea acestei experiențe favorizează maturizarea psihică a copilului și creșterea autonomiei personale.
Acestea sunt doar câteva aspecte esențiale, ce demonstrează importanța acestei etape în viața copilului.
Sursa foto