Fiul meu este mare explorator și dornic să se implice în toate activitățile noastre. Se pare că împărtășește una dintre pasiunile tăticului: grădinăritul. L-am surprins când lucra de zor și planta semințe de pătrunjel (care acum e mare deja). E foarte bine să-i implicăm pe pitici în activitățile de zi cu zi deoarece reprezintă un prilej de învățare, un moment petrecut împreună, dar și dezvoltarea autonomiei copilului, a autoeficacității.
Azi i-am pregătit fiului meu o nouă activitate colorată. Am strâns câteva capace de la cutiile de lapte și m-am tot gândit cum să le reutilizez (în ultima vreme fiul meu, se arată interesat, mai degrabă de capace, cutiuțe, oale, etc. decât de jucăriile lui). M-am gândit să le dau puțină culoare, așa că am decupat cercuri din autocolant, și le-am lipit pe aceste capace. Am dorit să am câte două capace galbene, două albastre, etc. pentru că așa putem alcătui perechi
Putem să le folosim pentru un joc de memorie (deși suntem cam mici pentru această sarcină).
La început, am folosit capacele pentru a denumi culorile, apoi am ales o activitate pentru dezvoltarea coordonării: căpăcelele colorate erau așezate într-o cutie folosind capacul cutiei de lapte praf. După ce cutia era plină, fiul meu s-a aplaudat și a fost mulțumit de reușita sa.
Această activitate oferă posibilitatea de exersare, dar și trăirea succesului, creșterea încrederii în sine. Dar partea cea mai frumoasă a jocului a fost că l-am văzut pe fiul meu zâmbind, mi-am dat seama că se amuză și a mai și învățat ceva!
Pot să spun că fiul meu, mănâncă singur. Deşi eu nu am fost prea încântată de încercările lui, mai ales că jumătate din mâncare ajungea pe hăinuţele lui, pe jos, pe masă şi evident pe mine. Dar apoi mi-am dat seama că eu îmi doresc un copil independent, care să se descurce singur, să poată să realizeze prin forţele sale, cât mai multe activităţi specifice vârstei lui. Cu cât este implicat în mai multe activităţi şi este lăsat să le facă singur, cu atât mai mare încredere va avea în propriile capacităţi. Eu mereu am crezut că îl voi învăţa pe fiul meu o grămadă de lucruri, dar îmi dau seama că el este cel care mă învaţă: dacă nu îl las să mănânce singur, cum să înveţe? Aşa că asta am şi făcut. Acum deja este mult mai abil în a mânca singur, acum doar un sfert din mâncare ajunge în alte locuri decât burtica lui.
Urmând acest exemplu, am încercat şi cu îmbrăcatul. I-am spus şi arătat (e foarte important să îi arăt de câteva ori) cum să îşi îmbrace singur pantalonii. Acum nici nu mai trebuie să menţionez că deja fiul meu îşi aranjează şi pantalonii. Se vede că e foarte mulţumit şi mândru de câte ştie să facă. La fel, încerc să-l implic şi în activităţile pe care le fac eu. Copilul simte când e important şi când e tratat conform vârstei lui (nu mai mare sau mai mic). Îi creşte atât încrederea în forţele proprii, dar la fel are ocazia să-şi exerseze abilităţile.
Astăzi, dragul nostru copilaş a reuşit performanţa de a sta în picioare, singur, singurel! A stat câteva secunde în picioare, dar a fost extrem de mândru de reuşita sa. În aceste zile, dat fiind faptul că se caţără, se ridică, se târăşte, ne confruntăm de multe ori cu bucuria de a-i vedea dibăcia sau perseverenţa, dar şi cu teama că se răstoarnă, se loveşte, cade, se sperie! Cu toate acestea ne străduim să-i lăsăm cât mai multă libertate de mişcare, să-i creştem posibilităţile de a se antrena, de a se ridica, de a cerceta ce mai avem noi prin casă. Îi urmărim fiecare mişcare, dar îl lăsăm să descopere singur cum ar trebui să se ţină de canapea pentru a se ridica sau de ce anume să se agaţe ca să ajungă să vadă ce a mai uitat mama pe masă şi se poate roade, scutura, arunca, etc. Observăm că, lăsându-l independent, atunci când reuşeşte să se ridice fără ajutor, zâmbeşte şi se bucură atât de mult de parcă a escaladat cel puţin un munte! Eu sper, că şi autoeficacitatea sa va creşte odată cu reuşitele sale motorii, chiar dacă uneori puiul nostru mai cade sau se răstoarnă. Vrem să crească cu gândul că el singur este capabil să realizeze tot felul de activităţi, că are acele resurse ce-l ajută să se ridice şi să cucerească lumea! Tot ce el poată să realizeze singur, trebuie lăsat să le facă singur. Altfel, creşte cu ideea că lumea nu e în mâinile lui, că trebuie să depindă de ajutorul celor din jur, fără a remarca faptul că se poate descurca singur.
Perseverenţa lui este o lecţie pentru mine: chiar dacă a căzut de câteva ori, nu se lasă şi încearcă să se ridice fie prin stânga, fie prin dreapta, fie agăţându-se de ceva, iar apoi savurează pe deplin victoria! E interesant să vezi că un pui de 8 luni e capabil să-şi analizeze micile eşecuri, fără a se demotiva, fără a renunţa şi să încerce din nou cu strategii mai eficiente…Copilul nostru ne învaţă multe, noi trebuie doar să avem ochii şi deschiderea de a primi tot ceea ce el ne dăruieşte!
Gandurile Adrianei 