Un copil independent

Pot să spun că fiul meu, mănâncă singur. Deşi eu nu am fost prea încântată de încercările lui, mai ales că jumătate din mâncare ajungea pe hăinuţele lui, pe jos, pe masă şi evident pe mine. Dar apoi mi-am dat seama că eu îmi doresc un copil independent, care să se descurce singur, să poată să realizeze prin forţele sale, cât mai multe activităţi specifice vârstei lui. Cu cât este implicat în mai multe activităţi şi este lăsat să le facă singur, cu atât mai mare încredere va avea în propriile capacităţi. Eu mereu am crezut că îl voi învăţa pe fiul meu o grămadă de lucruri, dar îmi dau seama că el este cel care mă învaţă: dacă nu îl las să mănânce singur, cum să înveţe? Aşa că asta am şi făcut. Acum deja este mult mai abil în a mânca singur, acum doar un sfert din mâncare ajunge în alte locuri decât burtica lui.
Urmând acest exemplu, am încercat şi cu îmbrăcatul. I-am spus şi arătat (e foarte important să îi arăt de câteva ori) cum să îşi îmbrace singur pantalonii. Acum nici nu mai trebuie să menţionez că deja fiul meu îşi aranjează şi pantalonii. Se vede că e foarte mulţumit şi mândru de câte ştie să facă. La fel, încerc să-l implic şi în activităţile pe care le fac eu. Copilul simte când e important şi când e tratat conform vârstei lui (nu mai mare sau mai mic). Îi creşte atât încrederea în forţele proprii, dar la fel are ocazia să-şi exerseze abilităţile.

Ne jucăm sau se joacă

Mă gândeam că eu și fiul meu trebuie să fim parteneri de joacă nedespărțiți. Să ne jucăm toată ziua, chiar și în timpul meselor. În tot acest timp de joc, eu aveam de gând să-l învăț pe Mihăiță despre tainele acestei lumi, despre nenumăratele lucruri ce ne înconjoară…dar de multe ori eu nu mai aveam energie să țin pasul cu el. În final trebuia să-l las să se joace singur. Eu doar îl priveam și mă asiguram că nu se pune în pericol. Uneori mă simțeam vinovată de faptul că doar stau și îl privesc. Dar, tot urmărindu-l mi-am dat seama de un lucru foarte important. Nu este nevoie să mă joc permanent cu el deoarece, în parte, copilul își construiește personalitatea în timpul jocurilor solitare. E suficient dacă eu îl supraveghez, îi vorbesc și mai ales îl felicit când reușește ceva singur, pentru a-l ajuta să capete încredere în sine și să devină independent. La fel, am observat că ceea ce ne jucăm noi doi diferă de ceea ce se joacă fiul meu singur. Atunci când ne jucăm împreună, fiul meu primește doar propunerile mele, dar când se joacă singur poate fi creativ, inventează jocuri la care eu nici nu m-aș fi gândit, își dezvoltă autonomia, învață multe lucruri prin încercări repetate. Așa că de acum încolo voi sta liniștită și-l voi privi cum se joacă!