Se ia un ursuleţ, de fapt un urs imens, de preferat de pluş, moale, cald, primitor, dispus sa ţină locul mamei şi cel mai frumos băieţel din lume care e un pic somnoros de toate explorările, cercetările, acţiunile de deschidere a sertarelor, uşilor, dulapurilor…şi cam atât! E destul de greu să găseşti cel mai frumos băieţel din lume, că urs se mai găseşte!
Dar până la urmă eu cred că există un singur copil „cel mai frumos şi cel mai deştept pe lume” şi fiecare mamă îl are!
Ziua de azi ne-am dedicat-o nouă. Adică eu lui, el mie şi noi fiului nostru. Vremea a ţinut cu noi, a fost o zi caldă de aprilie. Am avut atâtea zile pline încât ne-am decis că ne trebuie o zi numai pentru noi. Am fugit într-un parc din oraş, cu cărucior, cu role, cu ham, mai puţin aparat de fotografiat (îmi pare foarte rău că nu l-am luat!!!). Am început cu ture de cărucior, am admirat copiii mai mari, copiii mai mici, căţeii, de fapt toată aglomeraţia din parc. Se pare că nu doar noi ne-am dedicat o zi. Între timp, tata s-a plimbat cu rolele. Apoi am făcut schimb şi s-a plimbat mama cu rolele. Lui Mihăiţă i-a plăcut tot, era doar un zâmbet, iar mie îmi zâmbea inima văzându-l. Mi-am adus aminte că vara trecută abia vroia să stea în cărucior şi acum avem un băiat mare! L-am aşezat apoi în leagăn şi nu ştiam cum v-a reacţiona: îi va fi frică sau nu? Nu am să uit niciodată bucuria din ochii lui, iar râsul lui mă va însoţi mereu! Dacă m-ar întreba cineva cum se recunoaşte fericirea, i-aş spune să vină să-l vadă pe fiul meu în leagăn, ce mult îi place, iar apoi să se uite în ochii mei şi va înţelege ce e fericirea. Apoi am plimbat copilul cu hamul, şi apoi ne-am îndreptat spre casă. Fiecare din noi a avut o zi deosebită. Bineînţeles nu puteam pleca fără să ni se spună:”Ce fetiţă frumoasă!” şi asta numai pentru că fiul nostru are un păr des, lung şi frumos. Am mai avut o surpriză acasă: am reuşit să îl conving pe fiu meu să mănânce mămăliguţă cu brânză (am găsit reţeta potrivită!).
Astăzi, dragul nostru copilaş a reuşit performanţa de a sta în picioare, singur, singurel! A stat câteva secunde în picioare, dar a fost extrem de mândru de reuşita sa. În aceste zile, dat fiind faptul că se caţără, se ridică, se târăşte, ne confruntăm de multe ori cu bucuria de a-i vedea dibăcia sau perseverenţa, dar şi cu teama că se răstoarnă, se loveşte, cade, se sperie! Cu toate acestea ne străduim să-i lăsăm cât mai multă libertate de mişcare, să-i creştem posibilităţile de a se antrena, de a se ridica, de a cerceta ce mai avem noi prin casă. Îi urmărim fiecare mişcare, dar îl lăsăm să descopere singur cum ar trebui să se ţină de canapea pentru a se ridica sau de ce anume să se agaţe ca să ajungă să vadă ce a mai uitat mama pe masă şi se poate roade, scutura, arunca, etc. Observăm că, lăsându-l independent, atunci când reuşeşte să se ridice fără ajutor, zâmbeşte şi se bucură atât de mult de parcă a escaladat cel puţin un munte! Eu sper, că şi autoeficacitatea sa va creşte odată cu reuşitele sale motorii, chiar dacă uneori puiul nostru mai cade sau se răstoarnă. Vrem să crească cu gândul că el singur este capabil să realizeze tot felul de activităţi, că are acele resurse ce-l ajută să se ridice şi să cucerească lumea! Tot ce el poată să realizeze singur, trebuie lăsat să le facă singur. Altfel, creşte cu ideea că lumea nu e în mâinile lui, că trebuie să depindă de ajutorul celor din jur, fără a remarca faptul că se poate descurca singur.
Perseverenţa lui este o lecţie pentru mine: chiar dacă a căzut de câteva ori, nu se lasă şi încearcă să se ridice fie prin stânga, fie prin dreapta, fie agăţându-se de ceva, iar apoi savurează pe deplin victoria! E interesant să vezi că un pui de 8 luni e capabil să-şi analizeze micile eşecuri, fără a se demotiva, fără a renunţa şi să încerce din nou cu strategii mai eficiente…Copilul nostru ne învaţă multe, noi trebuie doar să avem ochii şi deschiderea de a primi tot ceea ce el ne dăruieşte!
Copilaşului meu îi place să ne jucăm cu coşul său de jucării. Activitatea sa presupune scoaterea jucăriilor din coşul în care se află, studierea lor, un scurt moment de joacă pentru fiecare obiect şi apoi dezlănţuirea curiozităţii prin căutarea altor şi altor jucării. Pe lângă faptul că facem puţină dezordine, acest joc reprezintă un moment important pentru noi pentru că ne bucurăm împreună de fiecare obiect! Apoi eu le denumesc pentru stimularea limbajului, dar şi pentru dezvoltarea atenţiei. Iar băieţelul meu îşi exersează deasemenea deprinderea de apucare a obiectelor, coordonarea ochi-mână şi îşi stimulează dorinţa de a explora.
Abia aşteptăm să ne mai jucăm!
Gandurile Adrianei 