Nu am prea ajuns să mai scriu pe blog, chiar dacă ne-am mai jucat, am confecționat brăduți, etc. Azi fiul meu s-a jucat cu un săculeț de nasturi, așa că am denumit pe rând culorile fiecărui nasture, apoi i-a sortat în funcție de mărime, și joaca s-a încheiat cu transferul nasturilor, dintr-un recipient în celălalt, cu ajutorul unei lingurițe! A fost foarte captivat de această activitate, iar eu m-am bucurat să observ cât de creativ este. Mi-am dat seama că și niște nasturi ce-i avem prin casă, pot constitui un joc distractiv, e nevoie doar de puțină imaginație!
Arhive pe etichete: denumirea culorilor
Jocuri cu jetoane colorate
Fiul meu a fost încântat de jetoanele pregătite din capace de plastic. Astfel că, am continuat să ne jucăm cu ele. De această dată ne-am folosit de o tăviță (refolosită de la o cutie cu bomboane de ciocolată). Sarcina fiului meu a fost să așeze jetoanele în fiecare spațiu al tăviței. În acest fel am repetat denumirea culorilor și și-a exersat coordonarea ochi-mână.