Eu sunt de părere că încrederea în sine trebuie stimulată încă de la vârste foarte fragede. Nu cred că această încredere apare brusc la o anumită vârstă şi mai ales nu cred că apare de la sine. Aşa că, astăzi, l-am implicat pe băieţelul meu într-o cursă cu obstacole. Având în vedere că toată ziua vrea să meargă, să se caţere, să se ridice (şi devine tot mai priceput şi rapid), i-am organizat o cursă. Eu m-am aşezat într-un capăt de cameră, el în celălalt, iar între noi am aşezat trei obstacole: o perniţă, un ursuleţ şi o cutie de carton mai solidă. Mihăiţă a fost foarte atent la pregătiri, intuia că i se pregăteşte ceva. Eu l-am aşteptat în cealaltă parte a camerei, l-am chemat să vină la mine şi am încercat să-l motivez arătându-i o jucărie nouă, primită ieri. Rezultatul a depăşit aşteptările mele: Mihăiţă a depăşit obstacolele, a fost foarte încântat şi mândru de realizările lui. Entuziasmul i se citea în ochişorii lui negri. Eu l-am lăudat după depăşirea fiecărui obstacol şi l-am ajutat doar din priviri. L-am lăsat să se descurce singur, să-şi confirme chiar el că este capabil să treacă peste anumite obiecte, nu doar să meargă în patru picioare pe covor.
Mi-aş dori să fim acei părinţi care să fie capabili să stimuleze prin reacţiile lor încrederea în sine şi curajul copilului de a explora şi cunoaşte lumea ce-i înconjoară. Chiar dacă apoi trebuie să aspirăm deoarece Mihăiţă a luat un pumn de pământ de la flori şi ni l-a pus pe covor! Dar pentru mine merită, deoarece îi citesc curiozitatea în ochi atunci când îşi vede mâna neagră, cu ceva necunoscut în mânuţă…Dacă nu e voie să facă asta şi nu are voie să pună mâna acolo, atunci cum să mai aibă copilul încredere că el poate descoperi, că poate învăţa? Totuşi, acest lucru nu înseamnă libertate fără nici o regulă. Aş creşte atunci un copil ce nu se poate adapta, deoarece anumite reguli trebuie păstrate oriunde am trăi.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Gandurile Adrianei 