Ne jucăm sau se joacă

Mă gândeam că eu și fiul meu trebuie să fim parteneri de joacă nedespărțiți. Să ne jucăm toată ziua, chiar și în timpul meselor. În tot acest timp de joc, eu aveam de gând să-l învăț pe Mihăiță despre tainele acestei lumi, despre nenumăratele lucruri ce ne înconjoară…dar de multe ori eu nu mai aveam energie să țin pasul cu el. În final trebuia să-l las să se joace singur. Eu doar îl priveam și mă asiguram că nu se pune în pericol. Uneori mă simțeam vinovată de faptul că doar stau și îl privesc. Dar, tot urmărindu-l mi-am dat seama de un lucru foarte important. Nu este nevoie să mă joc permanent cu el deoarece, în parte, copilul își construiește personalitatea în timpul jocurilor solitare. E suficient dacă eu îl supraveghez, îi vorbesc și mai ales îl felicit când reușește ceva singur, pentru a-l ajuta să capete încredere în sine și să devină independent. La fel, am observat că ceea ce ne jucăm noi doi diferă de ceea ce se joacă fiul meu singur. Atunci când ne jucăm împreună, fiul meu primește doar propunerile mele, dar când se joacă singur poate fi creativ, inventează jocuri la care eu nici nu m-aș fi gândit, își dezvoltă autonomia, învață multe lucruri prin încercări repetate. Așa că de acum încolo voi sta liniștită și-l voi privi cum se joacă!

Anunțuri

Începuturi pentru amintiri

Mi-am dat seama că de când s-a născut fiul meu, acesta s-a transformat într-un fel de calendar pentru mine. Orice eveniment sau situaţie ce vine în discuţie, este pentru mine „înainte să se nască Mihăiţă”, „după ce s-a născut Mihăiţă”, „în timp ce eram însărcinată”…Îmi acaparează toate gândurile, vorbele, totul se raportează la noua noastră familie, o familie cu un mic muguraş de copil! Mă gândesc acum la sărbătorile de Paşti de anul trecut, adică atunci când eram însărcinată. Ştiam doar că va fi un băieţel şi că îl aşteptăm cu emoţie, cu multă dragoste şi cu un pic de teamă. Eram curioasă să ştiu, să văd, să simt cum va arăta, cum se va relaţiona cu noi, cum ne vom descurca noi cu el, sau el cu noi…Încercam să descifrez trăsăturile mele şi ale soţului meu pentru ca să-mi dau seama cum va arăta puiul nostru! Îmi doream să fie frumos ca tăticul lui! Apoi când s-a născut am văzut amândoi că am primit în dar un băieţel perfect! Acum nu-mi vine să cred cât de mult a crescut deja băieţelul nostru, cât de multe a învăţat deja, ce frumos se dezvoltă, cum ştie să ne zâmbească şi să ne dea putere şi energie, mai ales când trebuie să-l legănăm noaptea pe la 1:00. Dar după ce adoarme, ne culcăm obosiţi şi împăcaţi, împliniţi-suntem părinţi! Acestea vor fi amintirile noastre!