emotii | Gandurile Adrianei

Mihăiţă a împlinit un anişor, aşa că ne-am bucurat împreună cu cei dragi nouă, de acest mare eveniment. Am pregătit două torturi, unul din care poate să mănânce şi Mihăiţă şi unul care era pentru toţi invitaţii noştri. M-am bucurat să văd că avem un băieţel mare, care s-a simţit foarte bine la sărbătoarea lui, a fost plin de viaţă ca în fiecare zi! I-am pregătit un tortuleţ cu mere, iar ingredientul secret a fost toată dragostea noastră. Trebuie să recunosc că am trăit de ziua lui, două evenimente: împlinirea unui anişor şi ziua în care s-a născut. Îmi era atât de vie amintirea momentelor în care s-a născut, nerăbdarea şi dorinţa care-mi dădeau putere…şi apoi marea întâlnire!
Pe lângă tort, mici la metru şi bogracs cât încape, am avut şi un mic album de poze: am înşirat poze cu fiul nostru când a împlinit pe rând o lună, două luni…până aproape de un anişor, iar la sfârşitul petrecerii am dăruit pozele invitaţilor. Mihăiţă a primit multe cadouri, multe urări, multe îmbrăţişări! Dar pentru noi cel mai mare cadou este chiar el, bucuria de a-i vedea zâmbetul în fiecare dimineaţa, de a-l strânge în braţe, de a ne distra alături de el când se dă în leagăn sau pe tobogan, de a-i fi alături în descoperirea lumii, de a-l înveli seara după ce adoarme lipit de ursuleţul lui drag şi încă lista poate continua.

Astăzi am avut parte de primul tuns oficial. Fiul nostru s-a născut cu un păr des şi lung, unul dintre medicii prezenţi la naşterea lui chiar a ţinut să specifice că al lui copil nici la 6 luni nu a avut aşa păr mare. Până acum tăticul lui i-a mai tăiat din breton că era nevoie. Dar acum că a venit căldură, iar părul lui era aşa de mare încât îl puteam împleti, şi de fiecare dată când mergeam în parc ni se zicea uite ce fetiţă frumoasă, am ajuns azi la primul tuns, tuns de către frizer. Ce noroc să am un naş frizer! Şi culmea că am avut emoţii! Eu mămica, am avut emoţii pentru fiul meu! Dar fiul nostru s-a comportat exemplar ca de obicei, de parcă s-a născut deja gata educat! Acum avem o freză de vară, de băiat mare şi are doar 9 luni (aproape 10)! Am o lacrimă de nostalgie în suflet pentru că îmi dau seama ce repede creşte puiul nostru. Vreau să mă bucur de fiecare zi cu el şi nu am destul timp pentru acest lucru. Mi se pare că 24 de ani nu au trecut aşa repede precum au trecut aceste câteva luni de când îl avem pe fiul nostru. În sufletul meu uneori opresc timpul şi încerc să mă bucur de realizările din ce în ce mai multe ale lui, de momentele petrecute cu el, de momentele noastre în trei.

Revenind la evenimentul de azi, aşa arăta piticul înainte de foarfecă: