„Cucu-bau” sau cum îl învăţăm pe bebeluş că lucrurile care nu se văd, nu dispar

Unul dintre jocurile preferate ale fiului meu: îi acopăr faţa cu o batistă subţire pe care o poate trage cu uşurinţă, iar atunci când ni se întâlnesc privirile se aude un „cucu” victorios. Îi place mult acest joc şi nu se satură de el. Uneori inversăm rolurile şi îmi acopăr şi eu faţa cu mâinile. Este o activitate simplă, dar provocatoare pentru fiul meu. Exersând, îşi poate da seama, prin o dovadă concretă că mama nu a dispărut deşi nu o mai vede. Învăţarea faptului că obiectele ascunse privirii pot exista este foarte importantă. În acest fel pot contribui la dezvoltarea intelectuală a copilaşului meu şi îl ajut să-şi dezvolte şi capacitatea de a observa. Dacă copilul este capabil să observe şi să analizeze va reuşi să o imite mult mai uşor pe mama, iar copiii învaţă cel mai repede prin imitare.
Am observat că băieţelul meu este foarte încântat atunci când îl implic în diferite jocuri distractive şi această atmosferă de joc şi voie bună îi creează un confort emoţional, îl face să se simtă înconjurat de iubire, de timpul meu, de dăruirea mea şi îl ajută de asemenea în dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Acest joc e potrivit pentru bebeluşii de 4 luni şi pentru cei mai mari.

Publicitate